miercuri, 14 septembrie 2016

DEZMORTIRE

Simt ca am inceput sa traiesc dupa ce am fost amortita o perioada de timp.
Bucuria noastra cea mare,anuntata in postul anterior,a fost la un pas sa ne scape efectiv printre degete.
Nu cred ca are treaba norocul,cred ca Dumnezeu Si-a facut mila de noi si ne-a ajutat "bumbul" sa fie bine(desi erau sanse destul de micute).
Simt ca am renascut,parca am primit o noua viata.
Am simtit ce inseamna neputinta si disperarea.,,
In cateva saptamani cred ca am imbatranit cativa ani.
Am realizat cat de mult iubesc acest "bumb" desi nu are inca nici ochisori....dar inimioara ii bate in galop...puternic si tare...bate cu ecou in inima mea.
M-am trezit dintr-un somn atat de adanc si am inceput sa traiesc normal....Nu m-am vazut niciodata trecand prin asa ceva...nu vreau sa mai am acest sentiment.Nu am simtit durere mai mare.
Acum simt o nevoie ca de aer sa fac ceva,sa ma misc,sa creez,sa lucrez,sa realizez ceva..orice.
Cred ca o sa incep cu camara,am facut,impreuna cu mama,cate ceva pentru iarna,dar nu am reusit deloc sa reorganizez mica camara si as vrea sa o fac cat de curand...
Vreau sa pun toate proiectele handmade  incepute intr-o cutie si sa ma apuc de ceva nou,ceva in care sa nu imi pun doar timpul ci si entuziasmul...

Vreau multe...dar vroiam sa va multumesc pentru urarile voastre si sa va  spun ca traiesc,acum..mai viu decat am facut-o pana acum...eu si "bumbul" meu suntem fericiti ,impreuna mereu..deocamdata inimioara in inima...apoi manuta in mana...